„Acum!”, „Eu primul!”, „Cât mai durează?”, „Vreau și eu!”
Pentru părinții unui copil de trei, patru sau cinci ani, aceste replici sunt foarte familiare. Uneori avem impresia că am explicat de zeci de ori ce înseamnă să aștepți și totuși copilul continuă să întrerupă, să se grăbească sau să se supere când nu primește imediat ceea ce își dorește.
Asta nu înseamnă că nu a înțeles.
Răbdarea nu este o regulă pe care copilul o memorează. Este o abilitate care se formează treptat, împreună cu autocontrolul, atenția și capacitatea de a-și gestiona impulsurile. Iar aceste lucruri au nevoie de timp și foarte multă practică.
De ce copiilor mici le este atât de greu să aștepte
Pentru un adult, cinci minute nu înseamnă mare lucru. Pentru un copil de trei ani pot părea foarte lungi, mai ales când își dorește ceva.
Copilul mic trăiește mult mai mult în prezent. Dacă vede o jucărie, vrea să se joace acum. Dacă îi este foame, vrea mâncare acum. Dacă are ceva de spus, îi vine greu să aștepte până termină adulții conversația.
În spatele acestui comportament nu este neapărat lipsa de educație.
Capacitatea de a opri un impuls și de a aștepta ține de ceea ce specialiștii numesc funcții executive și autoreglare. Center on the Developing Child de la Harvard explică faptul că aceste abilități ne ajută să ne concentrăm, să ținem minte o regulă, să controlăm impulsurile și să ne adaptăm atunci când situația se schimbă. Copiii nu se nasc cu aceste capacități complet dezvoltate. Ele se construiesc în timp, prin interacțiuni și exercițiu.
De aceea, nu ne putem aștepta ca un copil de trei ani să aibă răbdarea unui adult.
Dar îi putem oferi foarte multe ocazii să o exerseze.
La grădiniță, răbdarea apare în lucruri foarte mici
Într-o grupă, copiii exersează așteptarea aproape fără să își dea seama.
Un copil vrea pensula roșie, dar este folosită de colegul lui. Altul vrea să fie primul la spălat pe mâini. Doi copii vor aceeași mașinuță. Cineva are ceva foarte important de povestit exact când educatoarea vorbește cu alt copil.
Nu transformăm fiecare astfel de moment într-o lecție despre răbdare.
De cele mai multe ori spunem simplu:
„Acum este la Maria. Când termină, o iei tu.”
Sau:
„Te-am auzit. Termin ce vorbesc cu Andrei și vin la tine.”
La început, copilul poate întreba din zece în zece secunde dacă i-a venit rândul.
După un timp, începe să accepte mai ușor.
Nu pentru că i-am explicat perfect ce este răbdarea, ci pentru că a trecut de multe ori prin aceeași experiență și a descoperit că poate aștepta și că rândul lui chiar vine.
American Academy of Pediatrics recomandă tocmai astfel de situații atunci când copiii învață să coopereze: adulții îi pot ajuta să își aștepte rândul, să găsească soluții când doi copii vor aceeași jucărie și să pună în cuvinte ceea ce simt.
Nu începeți cu „trebuie să ai răbdare”
Pentru un copil mic, „ai răbdare” este o formulare destul de abstractă.
Ce trebuie să facă, mai exact?
Dacă îi spunem unui copil de trei ani care așteaptă masa „mai ai puțină răbdare”, nu știe cât înseamnă „puțină”.
Este mai ușor dacă transformăm timpul într-un reper pe care îl poate înțelege:
„Pun farfuriile și apoi mâncăm.”
„Mai citim două pagini și plecăm.”
„Când termin de pus hainele în dulap, te ajut.”
„Mai facem două ture cu bicicleta și mergem acasă.”
Pentru copil, evenimentele sunt deseori mai ușor de înțeles decât minutele.
Noțiunea de timp se formează treptat. Un copil poate repeta că „cinci minute” înseamnă cinci minute fără să simtă timpul așa cum îl simte un adult.
Începeți cu așteptări foarte scurte
Răbdarea se poate exersa la fel ca orice altă abilitate: puțin câte puțin.
Dacă un copil nu reușește aproape deloc să aștepte, nu îi cerem din prima zece minute.
Putem începe cu 20 sau 30 de secunde.
Copilul cere apă în timp ce spălăm o farfurie:
„Sigur. Termin farfuria aceasta și îți dau.”
Așteaptă puțin.
Primește apa.
Data viitoare poate aștepta puțin mai mult.
Pare un exercițiu nesemnificativ, dar exact din aceste momente se formează experiența că dorința lui nu dispare dacă nu este îndeplinită în aceeași secundă.
Nu este nevoie să eliminăm orice așteptare din viața copilului
Viața modernă ne ajută să rezolvăm foarte repede aproape orice.
Copilul se plictisește în restaurant? Apare telefonul.
Așteptăm la medic? Deschidem desene animate.
Drumul durează? Îi dăm tableta.
Uneori este absolut firesc. Niciun părinte nu trebuie să transforme fiecare coadă de la supermarket într-un exercițiu pedagogic.
Problema apare dacă fiecare secundă în care copilul trebuie să aștepte este umplută imediat cu stimulare.
Atunci pierde tocmai ocaziile mici în care poate învăța să stea, să observe, să vorbească, să inventeze ceva sau pur și simplu să suporte câteva minute în care nu se întâmplă nimic spectaculos.
Data viitoare când aveți de așteptat trei minute, puteți încerca să nu scoateți telefonul imediat.
Uitați-vă pe geam. Numărați mașinile roșii. Povestiți unde mergeți. Jucați „Văd ceva de culoare…”.
Nu trebuie să facem asta de fiecare dată.
Dar este bine ca așteptarea să existe și ca experiență în sine.
Jocurile sunt probabil cea mai ușoară metodă
Copiii învață foarte bine să aștepte în joc pentru că există un motiv pentru care merită să o facă.
Jocurile simple cu zaruri sunt excelente. Arunci zarul, muți piesa, apoi urmează altcineva. Pentru un copil de trei-patru ani, această succesiune este deja un exercițiu de autocontrol.
La început poate încerca să arunce din nou zarul imediat.
Îi spunem simplu:
„Acum este rândul meu. După mine urmezi tu.”
Jocurile de tip „Statuile”, „Simon spune”, „Roșu-verde” sau dansul în care copiii trebuie să se oprească atunci când muzica se oprește lucrează cu aceeași abilitate: apare impulsul de a continua, dar copilul trebuie să îl oprească pentru câteva secunde.
Harvard include astfel de jocuri și activități potrivite vârstei printre modalitățile prin care copiii își pot exersa funcțiile executive și autoreglarea.
Nu este nevoie să îi spunem copilului că „acum lucrăm la autoreglare”.
Pentru el este doar un joc.
Așteptarea rândului se învață foarte bine în familie
O masă în familie oferă multe ocazii.
Tata povestește ceva. Copilul vrea să intervină imediat.
În loc să spunem de fiecare dată „nu mai întrerupe”, îi putem arăta concret ce are de făcut:
„Te-am auzit. Termină tata și apoi ne spui tu.”
La început, poate uita după două secunde.
Îi reamintim.
Nu este nevoie să ne supărăm pentru fiecare întrerupere. La vârsta preșcolară, controlul impulsurilor este încă în dezvoltare, iar comportamentele impulsive sunt frecvente.
Ce ajută este ca adultul să respecte, la rândul lui, ceea ce a promis.
Dacă i-am spus „după tata vorbești tu”, după ce tata termină chiar ne întoarcem către copil:
„Acum spune-mi ce voiai.”
Așa înțelege de ce a meritat să aștepte.
Uneori adulții cer răbdare, dar uită să o arate
Copiii observă foarte atent cum reacționăm noi când trebuie să așteptăm.
Suntem în trafic și spunem:
„Nu se poate, iar stăm aici!”
Internetul merge greu și ne enervăm.
La magazin, coada înaintează încet și verificăm ceasul la fiecare minut.
Apoi îi cerem copilului să fie liniștit pentru că mai are de așteptat cinci minute.
Nu trebuie să devenim adulți perfect calmi. Copilul poate vedea și că ne enervăm.
Dar poate fi util să audă și ce facem cu această frustrare:
„Și eu aș vrea să mergem mai repede. Nu putem schimba traficul, așa că mai avem puțin de așteptat.”
Copiii învață foarte mult din felul în care adulții gestionează situațiile, iar AAP recomandă explicit modelarea comportamentului pe care vrem să îl vedem la copil.
Când copilul întreabă de zece ori „când?”
Se întâmplă foarte des înainte de ceva ce așteaptă cu nerăbdare.
„Când mergem în parc?”
„După masă.”
Două minute mai târziu:
„Acum mergem?”
De multe ori copilul nu încearcă să ne enerveze. Pur și simplu nu poate reprezenta foarte bine perioada de timp despre care vorbim.
Ajută să îi oferim un reper pe care îl vede.
„Mâncăm, punem vasele în chiuvetă, te încalți și plecăm.”
Pentru activități mai lungi putem folosi și un timer vizual. Important este să nu transformăm timerul într-o amenințare, ci într-un reper.
„Când sună, închidem jocul.”
La început va protesta chiar dacă timerul sună. După mai multe experiențe, devine familiar.
Răbdarea este mult mai greu de găsit când copilului îi este foame sau somn
Uneori cerem autocontrol exact în momentul în care copilul dispune de cele mai puține resurse pentru el.
Un preșcolar care a avut o zi lungă, îi este foame și se află într-un supermarket la ora 19:00 va avea probabil mai puțină răbdare decât același copil sâmbătă dimineața după micul dejun.
Asta nu înseamnă că renunțăm la orice regulă.
Înseamnă că ne ajustăm așteptările.
La grădiniță se observă foarte bine. Spre sfârșitul unei zile lungi, toleranța la frustrare scade. Conflictele pentru obiecte mici pot apărea mai ușor. Un copil care dimineața așteaptă liniștit rândul poate deveni mult mai nerăbdător după multe ore de activitate.
De aceea, atunci când copilul pare că „și-a pierdut toată răbdarea”, merită să verificăm și lucrurile simple: este obosit, îi este foame, a avut o zi aglomerată, este într-un mediu foarte zgomotos?
Uneori soluția nu este o lecție mai fermă despre răbdare, ci o gustare și puțină liniște.
Nu confundați răbdarea cu obediența
Un copil răbdător nu este copilul care nu spune nimic și face întotdeauna ce îi cer adulții.
Poate protesta.
Poate spune:
„Nu vreau să aștept.”
Este în regulă.
Învățarea apare când, deși nu îi place situația, începe să poată trece prin ea fără să fie nevoie ca adultul să o elimine imediat.
Dacă doi copii vor aceeași jucărie, cel care așteaptă poate fi în continuare nemulțumit. Nu trebuie să îl convingem că așteptarea este minunată.
Putem spune:
„Știu că ai fi vrut-o acum. Când termină, urmezi tu.”
Atât.
Uneori explicațiile prea multe fac momentul mai greu decât este.
Ce facem când nu reușește să aștepte
Să presupunem că doi copii construiesc, iar unul smulge piesa din mâna celuilalt.
Nu ajută foarte mult să îl întrebăm imediat:
„De ce nu ai avut răbdare?”
Probabil nu știe.
Mai util este să refacem situația:
„Piesa era la Matei. Dă-i-o înapoi. Spune-i că o vrei când termină.”
Dacă este foarte supărat, îl ajutăm să stea aproape și să aștepte sau îi propunem o altă piesă pentru moment.
După ce se liniștește putem vorbi mai mult.
American Academy of Pediatrics recomandă ca adulții să îi ajute pe copiii mici să găsească soluții atunci când vor același obiect și să le ofere cuvintele de care au nevoie pentru a exprima ceea ce simt și doresc.
Răbdarea se învață mai bine reparând situația decât primind o predică despre comportament.
Activitățile de zi cu zi sunt suficiente
Nu aveți nevoie de fișe speciale pentru „dezvoltarea răbdării”.
Copilul poate exersa când gătiți împreună și trebuie să aștepte să se coacă brioșele.
Când plantați o sămânță și trec zile până apare primul fir verde.
Când face un puzzle și piesa nu intră din prima.
Când construiește un turn care cade și începe din nou.
Când trebuie să aștepte să se usuce lipiciul înainte să ridice lucrarea.
Aceste experiențe au un avantaj: există un rezultat real care nu poate fi grăbit doar pentru că ne dorim.
Nu putem trage de plantă ca să crească mai repede.
Nu putem scoate prăjitura din cuptor după două minute.
Pentru copil, astfel de situații sunt mult mai ușor de înțeles decât discursul despre „virtutea răbdării”.
Este bine să îl lăsăm să piardă la jocuri?
Da, treptat.
Mulți adulți lasă copilul să câștige pentru că nu vor să îl vadă dezamăgit.
Din când în când nu este nicio problemă.
Dacă însă copilul câștigă de fiecare dată, pierde ocazia de a exersa o altă formă de răbdare: să continue să joace chiar dacă lucrurile nu merg cum și-ar dori.
În jocurile de grup de la grădiniță nu poate câștiga toată lumea de fiecare dată.
La început apar proteste.
„Nu e corect!”
„Mai vreau o dată!”
„Eu trebuia să câștig!”
Nu ne grăbim să refacem jocul până câștigă copilul supărat. Îl ajutăm să rămână în situație, apoi mai încercăm altă dată.
În timp, majoritatea copiilor gestionează aceste momente mult mai bine.
Nu comparați copilul cu alți copii
„Uite ce frumos așteaptă Mara.”
Intenția este să îi oferim un exemplu.
Pentru copil poate suna însă ca o comparație.
Copiii au ritmuri diferite. Unii sunt mai impulsivi, alții mai precauți. Un copil de patru ani poate sta foarte liniștit la masă, dar îi vine greu să aștepte în parc. Altul reușește exact invers.
Harvard subliniază că funcțiile executive și autoreglarea se dezvoltă prin practică și feedback și că unii copii au nevoie de mai mult timp și sprijin decât alții.
Mai util este să comparăm copilul cu el însuși.
„Astăzi ai așteptat până am terminat telefonul și apoi mi-ai spus. Am observat.”
Este o observație concretă. Copilul înțelege ce anume a reușit.
La ce vârstă ar trebui să aibă copilul răbdare?
Nu există o vârstă la care copilul devine, dintr-odată, răbdător.
La doi-trei ani vorbim de așteptări foarte scurte și de mult ajutor din partea adultului.
Între trei și cinci ani, copilul începe să poată respecta mai bine reguli simple, să își aștepte rândul în joc și să tolereze amânări scurte, dar diferențele dintre copii sunt mari.
La cinci-șase ani putem cere mai mult, mai ales în situații familiare, dar autocontrolul este încă în dezvoltare.
Centrul Harvard arată că aceste capacități continuă să se maturizeze mult după perioada preșcolară.
De aceea, întrebarea utilă nu este „ar trebui deja să aibă răbdare?”, ci „poate aștepta puțin mai bine decât putea acum șase luni?”.
Ce rol are grădinița?
Colectivitatea oferă zilnic situații pe care acasă este greu să le reproducem.
Copilul nu este singurul care vrea să vorbească.
Nu este singurul care vrea leagănul.
Nu este singurul care vrea ajutorul educatoarei.
Nu este întotdeauna primul.
Aceste momente sunt foarte valoroase dacă adultul nu grăbește lucrurile și nu rezolvă fiecare problemă în locul copilului.
La Creșa si Grădinița Tărâmul Cunoașterii, astfel de deprinderi se formează în activitățile obișnuite ale zilei, în joc, în relațiile cu ceilalți copii și în rutinele grupei. Site-ul are locații de creșă și grădiniță în Cișmigiu, Colentina și Mihai Bravu, în sectoarele 1, 2 și 3 ale Bucureștiului.
Pentru familiile din zona centrală, o gradinita din Sectorul 1 poate fi luată în calcul în funcție de traseul zilnic al familiei. Părinții din nord-estul orașului pot analiza o gradinita din Sectorul 2, iar pentru familiile din estul și sud-estul Bucureștiului există și opțiunea unei gradinita din Sectorul 3.
După alegerea locației, părinții care se pregătesc pentru inscriere la gradinita pot consulta separat pașii și informațiile administrative necesare.
Când nerăbdarea este foarte mare
Există copii foarte activi și impulsivi pentru care așteptarea este mai grea decât pentru colegii lor.
Nu este util să punem repede etichete.
La vârsta preșcolară, impulsivitatea și dificultatea de a sta liniștit pot face parte din dezvoltarea obișnuită. AAP atrage atenția că multe comportamente precum neatenția, hiperactivitatea sau impulsivitatea apar într-o anumită măsură la aproape toți preșcolarii.
Merită însă discutat cu medicul pediatru sau cu un specialist dacă dificultatea este constantă, mult mai intensă decât la copiii de aceeași vârstă și afectează semnificativ viața copilului în mai multe medii: acasă, la grădiniță, în joc și în relațiile cu ceilalți.
Scopul nu este să aflăm de ce „nu vrea să aibă răbdare”, ci dacă există un motiv pentru care îi este neobișnuit de greu.
Întrebări des întâlnite pe care le au părinții despre răbdare
Cum îl învăț pe copil să aștepte?
Începeți cu perioade foarte scurte, spuneți-i concret ce trebuie să aștepte și respectați ceea ce ați promis. Așteptarea poate crește treptat pe măsură ce copilul reușește.
Ce fac dacă întreabă din minut în minut „când plecăm”?
Folosiți repere concrete: „după ce terminăm masa”, „după două pagini”, „după ce ne încălțăm”. Pentru copiii mici, acestea sunt adesea mai ușor de înțeles decât „peste zece minute”.
Este bine să folosesc un timer?
Da, mai ales pentru activități familiare. Timerul poate face trecerea mai previzibilă. Folosiți-l ca reper, nu ca amenințare.
Trebuie să îl las să plângă dacă nu vrea să aștepte?
Nu trebuie ignorat. Îi puteți recunoaște supărarea și puteți rămâne lângă el fără să eliminați automat așteptarea. Dacă poate primi imediat ceea ce cere doar după ce plânge, îi va fi greu să înțeleagă de ce ar mai aștepta data viitoare.
De ce are răbdare la grădiniță, dar acasă nu?
La grădiniță există multe rutine și situații repetate în care copiii își așteaptă rândul. Acasă, copilul are o relație diferită cu părintele și poate testa mai mult limitele. Situația este frecventă.
Cât poate aștepta un copil de trei ani?
Nu există un număr fix de minute. Contează situația, temperamentul și dacă este odihnit. Începeți cu intervale scurte și creșteți treptat.
Jocurile îl pot ajuta să aibă mai multă răbdare?
Da. Jocurile în care trebuie să își aștepte rândul, să urmeze reguli simple sau să se oprească la un semnal sunt modalități foarte bune de a exersa autocontrolul.
Este greșit să îi dau telefonul când avem mult de așteptat?
Nu. Telefonul poate fi uneori o soluție practică. Problema apare dacă este folosit automat la orice așteptare, deoarece copilul rămâne cu puține ocazii de a exersa această abilitate.
Ce putem face de mâine
Nu este nevoie să organizați un „program pentru răbdare”.
Alegeți câteva momente care apar oricum în timpul zilei.
Când cere ceva și puteți să îi oferiți imediat, uneori lăsați-l să aștepte câteva secunde cât terminați ceea ce faceți.
În joc, respectați rândul fiecăruia.
Nu umpleți automat fiecare timp de așteptare cu un ecran.
Folosiți repere concrete în loc de „mai târziu”.
Când copilul reușește să aștepte, observați exact ce a făcut bine.
Și țineți cont de starea lui. Un copil obosit are nevoie de mai mult ajutor decât unul odihnit.
Răbdarea nu se vede spectaculos de la o zi la alta. Uneori progresul se observă abia după câteva luni, când ne dăm seama că micuțul care înainte striga imediat „e rândul meu!” poate acum să urmărească liniștit încă o tură de joc.
Acolo se vede, de fapt, exercițiul.
Începeți cu perioade scurte de așteptare și creșteți-le treptat.
Folosiți repere concrete în locul unor formulări vagi precum „mai târziu”.
Jucați jocuri în care fiecare își așteaptă rândul.
Nu interveniți imediat în fiecare conflict dintre copii dacă îl pot rezolva cu puțin ajutor.
Evitați să folosiți ecranul automat pentru orice moment de așteptare.
Țineți cont de foame, oboseală și suprastimulare.
Arătați copilului cum vă gestionați propria nerăbdare.
Nu îl comparați cu alți copii.
Observați progresul în timp, nu performanța dintr-o singură zi.
